Inchisi in colivie

Acum stim si noi oamenii cum se simt pasarile inchise in colivie.
De saptamani bune suntem prizonieri in propriile case. Unii mai mult, altii mai putin, altii deloc , cei care inca muncesc.
Ne lipseste libertatea de a iesi si de a face fara teama lucrurile pe care le faceam inainte de Coronavirus.
Un cuvant pe care nu il cunosteam si acum ne este intiparit in minte.

Un inamic invizibil care ne-a dat vietiile peste cap si ne-a invitat sa ne adaptam la viata in colivie.

Dar sa-i multumim lui Dumnezeu ca suntem sanatosi, avem un acoperis deasupra capului si ce pune pe masa.

Sa ne rugam sa avem toate astea si pe viitor ca vor urma cu siguranta timpuri grele din punct de vedere economic.
Nimic in vita nu este intamplator, cred ca toate astea se intampla cu un scop.
Si zic sa nu uitam,scopul.
Azi suntem in Italia, maine nu se stie.
  De ani buni printre straini cu gandul la cei dragi de acasa, la batranii nostri parinti carora virusul asta care a ajuns peste tot, le-ar  ti fatal si strangem din  dinti si ne rugam sa ii mai vedem si anul asta, ca doar o data in an avem bucuria revederii. Si cati italieni si-au pierdut batranii fara sa ii poata vedea pentru ultima data, fara  sa ii poata insotii pe ultimul drum, fara sa ii inmormanteze asa cum trebuie. Daca ne am pune in locul famililor lor ne ar trece orice frustrare ca stam inchisi si orice chef al multora de a iesi din casa, fara rost.
Noi facem partea noastra. Avem constiinta impacata ca respectam sanatatea  noastra, a celor  dragi si a tuturor celorlalti.

La inceput cred ca cu totii nu ne am dat seama de gravitatea si consecintele acestui virus.

Cum s-au inchis  scolile,am iesit cu totii in parc sau la mall, ca si cum am fi fost in vacanta.
Acum o vacanta nu stim cand vom mai avea.
Rand pe rand s-au inchis toate activitatile ramanand deschise doar cele de prima necesitate.
Cozi infernale la supermarket-uri.
Nu am facut provizii dar o data la saptamana facem cumparaturi cat sa ne ajunga mai mult timp, sa nu iesim prea des. Regret ca nu am luat decat 2 pungi faina si drojdie doar ce aveam in dulap , pt a pregati painea in casa pentru ca se stie ca noi romanii, majoritatea,mancam multa paine  si acum nu se mai gaseste pe nicaieri.😂

   La sfarsitul lui februarie nu am luat mult in seama stirile despre 🦠  . Pe 1 martie am sarbatorit ziua printisorului nostru, 4 anisori .Era  duminica, am sarbatorit acasa, reuniti. Urma  ca ziua urmatoare sa sufle in lumanare si la gradi, ca abia astepta sa sarbatoreasca  alaturi de colegi dar din pacate, scolile au ramas inchise. A fost ultima zi de sarbatoare pentru noi, dar ce conteaza?! Altii copii nu stiu ce este o ciocolata dar apai sa isi sarbatoreasca ziua de nastere cu tort si cadouri!?
De 8 martie am iesit la piata, eu si David,  in parc. Am adunat tamaioare pe care baietelul meu mi le -a daruit de “ziua mamicii” . Ce puteam sa imi doresc mai mult? Am vrut sa ma dedic lui dupa cateva zile mai incarcate cand a stat mai mult in grija fratelui meu.
A fost ultima zi cand ne am bucurat de primavara.
Eram fericiti si nu stiam asta.
Inainte ne plangeam ca trebuie sa ducem copilul la gradinita sau la scoala, ca trebuie sa ne trezim dimineata la servici, ca trebuie sa facem cumparaturi, ca suntem prea ocupati si timpul nu ne ajunge nici sa ii sunam pe cei dragi dar apai sa ii vizitam.
Carnavalul 2020 nici nu a inceput bine ca s-a si terminat, de fapt nu, inca continua, dar toti purtam masti de protectie peste fetele ☹️ triste.

Si simti ca nu poti  respira in casa, nu ai aerul libertatii, dar te bucuri ca nu respiri printr-un tub ajutat de un ventilator,  ca multi sarmani prin  spitale.

Si zilele de primavara, sau de iarna tarzie trec una dupa alta si le vizionam prin ferestrele apartamentului sau din cand in cand de pe balcon cand ne reunim in flashmob-urilecu vecinii, un alt cuvant nou. Singura modalitate de “apropiere” cu ceilalti , strigan” Va fi bine”.
Zilele astea gri  pe care as rupe din calendar si as pune altele in loc, traite departe de cosmarul asta, numit Coronavirus, traite altfel, traite bucurandu-ma din plin de natura si lucrurile marunte care conteaza cu  adevarat.
    Ma bucur insa de prezenta copilului, a sotului si a fratelui , impartim acelasi  acoperis si aceleasi  zile gri, dar  insotite  de rasetul de copil, de jocurile inventate, de mirosul de paine si mesele luate impreuna.
Zilele nu trec greu, pentru noi mamicile casnice se stie ca nu avem timp sa ne plictisim pentru ca se gaseste mereu cate ceva de facut in casa chiar de nu se cunoaste.
Insa o parte din timpul petrecut in casa suntem  cu ochii in telefoane. Toti. Si asta e trist. Toti uniti dar parca fiecare inchisi in lumea lui. Si asta e trist

.
E trist ca as face mai mult si totusi, nu fac, nu destul.Copilu are nevoie de atentie, cu totii avem nevoie de atentie. Dar niciodata nu e de ajuns. Daca am face cu totii mai mult. Daca am incepe fiecare cu noi. Lumea s-ar schimba. Asa ca pentru maine , eu si David,am decis: Ziua fara telefoane.
Sotul si fratele nu se baga, pacatul lor.
Sper sa ne iasa,sa ne bucuram de timpul petrecut impreuna si sa mai repetam. O sa scriu apoi ce a iesit.
Cred ca multi din noi ar trebui sa incercam sa scapam de dependenta asta tehnologica chiar de ne este greu.
 Cu totii ne dorim o lume mai buna dupa ce scapam de pandemia asta dar nu facem mai nimic.Schimbarea in bine cu totii ne o dorim dar ce facem pentru asta, daca  nu invatam nimic din lectiile pe  care viata ni le da? Ce invatam din autoizolarea asta, ce invatam sa pretuim mai mult?
   Prima de asta nu stiam sa apreciem munca celor care  ne aveau copii in grija la gradinita sau la scoala pentru ca ni se parea ca cer prea mult si ca le ofera prea putin.
Acum ,zilele astea, suntem noi cei care asteptam  prea mult de la copii facand cu ei temele  pe care le primim pe grupuri si e mail de la invatatoare si de cate ori le oferim atentia si valoarea ce ei o merita.
Nu mai putem nici noi, nici ei. Acum intelegem pe cei cu functie in educatie cand isi pierd rabdarea si simt ca nu mai pot. Poate data viitoare vom inceta sa mai judecam.
Poate data viitoare vom strange mana invatatoarei drept multumire ca a facut tot ce a putut, mult sau putin.
Si desi au si ele familiile si problemele  lor sa le multumim ca in timpurile astea grele isi gasesc timp sa ne ajute pe noi sa le tinem pt putin, locul lor, invatandu ne sa spunem povesti, sa inventam, sa coloram, sa taiem, sa cream, sa ne jucam ,sa invatam,sa redescoperim copilul din noi.

Inchisi intre patru pereti, mii de ganduri ne invadeaza mintea. Dar trebuie sa gasim un fir de speranta si optimism ca vom trece peste asta si ca vom pretui mai mult viata in general ca  uite cat de mici suntem.
🌪🌈☁️☀️Si  speram ca dupa nori, soarele va straluci din nou pentru ca doar asta ne ramane, speranta.
Ne vom aminti, primavara lui 2020 ca a trecut pe langa noi, ca pamantul a respirat mai bine fara noi, ca noi ne am invatat lectia si ca in curand ne vom intoarce la normalitatea pe care acum o apreciem mai mult dar mi-e teama ca usor usor  vom uita ca toate s-au intamplat cu un scop, pentru a deveni mai atenti cu planeta noastra, cu oamenii din jur, cu valoarea pe care o dam lucrurilor si relatilor cu cei din jur, sa ne ajutam mai mult,sa gasim timp sa oferim dragostea pe care de multe ori uitam sa o
Sa reflectam cu totii ca suntem doar muritori de rand si nu stapanii lumii, ca oricand un virus sau ceva mai puternic  decat noi,ne poate  opri din goana nostra dupa banii si confortul pe care munca ne o ofera dar care ne fura atatea momente de fericire si sa cautam placerea in lucrurile marunte care in momentele astea grele, ne au lipsit. Sa pretuim mai mult viata, sanatatea, libertatea!

Prima zi de gradinita

Grea si plina  de satisfactii este meseria de mamica full time. Cred ca destinul a vrut asa, ca noi doi sa fim   nedespartiti in rutina de zi cu zi. Desi am cautat un loc de munca, nu am gasit, insa dezamagirea  si-a mai pierdut  din intensitate stiind ca am putut sa ma dedic tie , trup si suflet ,cat ai fost mititel. Nimeni nu ar fi avut mai bine grija de tine, decat ceea care ti-a daruit viata.
Timpul nu se opreste in loc si au venit rand pe rand, momentele mult asteptate: primii dintisori, diversificarea, mersul de a busilea, mersul in picioare, operatiunea olita, vorbitul, alergatul, plansetele si crizele, zambetele si nazbatiile , miile de intrebari ,fiecare varsta cu placerile si neplacerile  ei. Abia asteptam fiecare moment, abia ma bucuram pt o clipa ca intr-o clipire si trecea...Nici o zi fara tine, nici o noapte fara tine. Ne cunoastem din priviri. Ne alintam, ne imbratisam, ne suparam si o luam de la capat, zi de zi ,ma uimesti tot mai mult.
Te vad atat de perfect, sensibil, inteligent, sociabil, educat, atent, frumos, iubitor, grijuliu, timid dar si curajos, vorbaret, linistit dar si agitat, certaret dar si impaciuitor.
Pentru mine esti cel mai bun copil din lume, asa cum stiu ca si tu despre noi,parintii tai,  ai aceeasi parere. Suntem binecuvantati ca te avem, ca suntem sanatosi si esti sanatos.
Restul conteaza mai putin.
Ce mi as fi dorit este sa fii crescut in tara ta, sa te bucuri mai mult de copilaria de la tara, de bunici, de cei din familie.
Te ai nascut si crescut  intr o alta tara, ai invatat o alta limba iar acum ai pornit in primul drum spre reguli si independenta, alaturi de copii de diverse culturi si nationalitati.
Nu ai reusit sa intri la o gradinita comunala asa cum mi as fi dorit, dar o scoala statatela nu cred ca e mult diferita. Doar ca nu imi place ca si-au gasit veacul, exact in fata scolii tale, caravane de tigani. Nu am nimic cu ei dar se stie ca nu sunt educati si civilizati.
Este o gradinita cu putini copii, 3 clase. O gradinita la periferia orasului unde locuim. A fost a treia optiune, acolo ai intrat , si am decis asa pentru ca  era mai aproape de casa si puteam merge pe jos impreuna dimineata.
 Tu erai foarte nerabdator, eu foarte tematoare, tu numarai zilele in calendar sa mergi si tu la" scoala "ca verisoara ta si ca ceilalti copii, ca deh, ai crescut mare.
 Ne am pus hainute noi si ghiozdanel si pe 25 septembrie  am plecat impreuna spre noua etapa din viata noastra, prima zi de gradi, prima jumatate de ora cand am facut cunostinta cu maestra ta(educatoarea) pentru ca da, era la inceput doar una, din doua cum e regula sa fie .Si asta ma ingrijora putin.
Emotiile pentru mine erau mari dar tu:”Eu nu am emotii, mami”
Ai plans in prima zi pentru ca ai fi vrut sa mai ramai, la fel si a doua zi, ca timpul petrecut acolo nu era de ajuns. Erai curios, aveai copii si jucarii noi.
Dupa cinci zile de acomodare insa iti cam pareau destul.. “Mami nu mai pleca niciunde” “Mami, am fost de 5 ori la scoala, gata”😂😂” Mami, de ce nu vii mai repede? “
Stiam ca esti mamos, dar stiam ca nu ai sa plangi si ca o sa te integrezi usor insa emotii tot am avut, zi de zi, stateam ca pe ghimpi cu gandul la tine.
Stiam ca ai sa racesti, insa nu stiam ca tu o sa duci raceala cu bine iar eu o sa raman fara voce, o saptamana.Ma gandeam neincetat la tine, ma preocupam ca cineva te supara cu ceva la gradinita.
Am descoperit ambitii pe care nu stiam ca le am, cum ca o sa reusesc sa iti cos pe etamina lucrurile personale de la gradi cu numele tau desi uram sa fac asta pe vremea adolescentei mele, la scoala, la ora de lucru manual si desi la inceput mi se parea greu si un scris simplu, sau am cusut plicul pe dos,apoi mi a reusit un scris tip Disney,chiar complicat.
Mandra de lucul manual facut de mine Nu era o mare realizare sau o mare economie dar bucuria ca am preferat asa decat sa scriu cu carioca, puteam scutiind timp si dureri de ochi si spate, dar orice lucru ce la inceput pare imposibil, daca incerci, devine posibil.
Tot timpul cand erai la gradi tineam telefonul langa mine desi pana atunci,uitam conplet de el si nimeni nu dadea de mine, lasandu l pe mod silentios
 Incepuse sa iti placa la gradi mai ales ca iti luam zi de zi cand veneam dupa tine, cate o surpriza, o jucarie mica, doar sa te vad fericit. Apoi ai inteles, ca nu se poate zi de zi. Asa cum ai inteles de fiecare data, aproape orice problema,pentru ca esti un copil inteligent si cuminte si ascultator.
Stiu ca am facut o treaba buna, eu si tati si suntem mandri de tine, de noi.💪🙂
Totul bine pana  cand a venit noua ieducatoare, mai tanara, mai putin rabdatoare, mai distanta si poate mai exigenta.
Si te am vazut speriat. Si m-am speriat si eu. Mai ales cand m-a sunat ca te ai lovit( nu era grav, doamne ajuta! ) dar plangeai si faceai capricii cum s-a exprimat ea  si ma vroiai pe  pe mine,inca dinainte sa te lovesti. Cred ca nu te dureau prea tare manutele cand ai cazut la locul de joaca, cat te durea mai tare impactul cu cineva necunoscut, privirile si vobele celor din jur si mai ales ca eu nu eram acolo, sa te consolez, ca de fiecare data.
Am ajuns intr-un suflet acolo, era  ora de masa si mancai plangand cu lacrimile siroind pe obraji, iar asta m-a durut. 😢As fi vrut atunci sa te iau si sa te tin  langa mine, sa sa nu ti dau drumul niciodata 👩‍👦dar am inteles ca asta e firescul  lucrurilor  si faptul  ca cunoscand lumea de mic, cu bune si rele iti va fi de ajutor in drumul spre maturizare. Si cati ani de scoala or sa mai fie, parca prea multi...
Dar stiu ca vor trece mult prea repede.
Eram disperata, poate exagerata in gandurile mele ,insa am lasat lucrurile sa se aseze si vazandu-te mai linistit zi dupa  zi, m am mai relaxat si eu.
Reusesti sa dormi acolo, desi la inceput le spuneai educatoarelor ca ti-e teama de intuneric, si stiu ca asa este, acasa, inca ai teama asta. Acolo, stiu ca vrei sa pari curajos si stiu ca esti.
Ma preocup ca mananci putin acolo dar sper ca e doar o perioada de acomodare si asta.
De doua ori, pentru ca a fost ploaie, si tati nu a lucrat, te a dus  si te-a luat  de la gradi.in brate,10 min  pe jos, sub umbrela, sub ploaia torentiala, un supererou 🦸‍♂️pentru ca nu esti deloc usor ca un fulg, ba dimpotriva.
Si erai asa mandru,. Si el , era. Si asta este o bucurie in plus, a ta , a mea si a lui tati💪
Si azi ploua, tati era acasa, reusea sa faca si azi pe super eroul dar eu  am vrut sa te mai tin putin langa mine, sa te tin in brate dimineata si la somnul de pranz 😴sa adormi pe mine, citindu ti povesti.
As congela toate momentele petrecuta impreuna, as anula pe toate celelalte cand nu iti acord poate 
cuvenit si am alte prioritati sau cand te cert sau te supar cu ceva. As vrea  sa ramai copilu ce esti acum .Mic, inocent,perfect,iubitor cu noi, ingerasul cu par de aur si buclat 😇care ne insenineaza zilele pe timp de ploaie. Pe  timp  de griji si suparari, lumina noastra esti tu.
Cat suntem de binecuvantati!!!👪🌞
Din nou raceala, din nou cu mama acasa, dar impreuna trecem peste toate.

Zilele triste din povestea intarcarii

Zambesc, desi sufletul imi plange. 😭😢 Nu am scris de la venirea lui pe lume si nici nu am simtit sa ma descarc pana acum desi au fost nenumeroase momente in viata de mamica in care simteam ca nu mai pot. Sunt 2 ani, 6 luni si 22 de zile de cand  sunt mamica lui si el minunea mea, blond cu par buclat si lung, idem ingerasilor. 😇 Am parte de o iubire infinita cum nu credeam vreodata a cunoaste. Nu am avut poate mai mult de 3 nopti in anii astia dormite cap coada. Pana acu doua zile. mi -am tinut puiul la san, l-am alaptat cu cel mai bun lapte, laptele de mama, l-am tinut strans la piept ore si ore iar acum sufletul imi plange pentru ca am hotarat ca este momentul sa renuntam, am hotarat ca este suficient. E a treia zi fara TZITZI. I-am zis ca nu mai e laptic in tzitzi , ca s-a terminat. Sunt sigura ca a inteles,il vad ca e trist si adoarme mai greu . Inca se trezeste noaptea sau dimineata si cere tzitzi , ii  amintesc ca nu mai e lapte in tzitzi si se pune in bratele mele cu capul pe sanul  sau  pe burta mea si ma priveste in ochi. Si imi vine sa mooor , dar strang din dinti si merg inainte in incercarea de al desprinde. Eu sunt si mai deprimata, imi lipseste mie poate mai mult  si ma invinovatesc uneori pentru ca nu am un motiv intemeiat, doar am luat o decizie poate incorecta dar asa am simtit , sa ma opresc. Inca nu e obisnuit cu ideea si nici eu. .Aseara i-am citit povesti si tati i-a facut masaj pe spate si i-a cantat cantecele pana a adormit. Azi a adormi in patul veriosarei lui.Cand s- trezit a venit plangand la mine asteptand parca sa-i dau tzitzi. Iar a trebuit sa fiu tare.  Plang pentru ca am pus capat unei etape  frumoase, caruia o sa-i duc dorul,chiar de am simtit de multe ori ca nu mai pot, am mai putut inca putin. Cand era mititel din ora in ora cerea san, acum doar la somn sau daca il durea ceva sau era suparat. Dar gata, sunt convinsa ca este suficient, ca a crescut si ca ma intelege. Ii spuneam uneori in ideea de al pregati ca lapticul se va termina intr-o zi si ce o sa facem? “punem apa in tzitzi mami” Acum si-a amintit si mi-a zis la fel😂. Zambesc  pentru ca sunt mandra de mine si de el.😊 Sint doar 2-3 zile  mai putin fericite in care lipseste elixirul cu care el a fost obisnuit, lipseste ceva din rutina noastra zilnica dar o sa incerc sa ne fie mai usor si mie si lui, si nu o sa lipseasca momentele de afectiune. Nu au lipsit niciodata,oricat de obosita as fi fost.Ma hranesc cu imbratisarile, pupicii si zambetul lui.  Zilnic am oferit iubire si am primit inzecit.

“Te iubesc pan la cer si innapoi de 1000 si una de ori...ba nu , de o infinitate de ori” asta am simtit sa ti spun si ti-am spus de nenumarate ori.

Imi pare rau ca timpul trece, ca ai crescut si nu mai esti un bebelus, dar cu fiecare zi ma uimesti si ma rasplatesti tot mai mult. Esti Totul meu. Cu fiecare etapa din viata noastra voi zambi chiar de  imi va plange sufletul asa cum s-a intamplat si acum in cearta cu sinele meu, daca e bine sau nu ceea ce fac sau trebuia sa astept sa renunti tu singurel. De asta imi cer iertare  puiul meu ca te am mintit si offf iar ma privesti in ochii...iar apoi adormi din nou, neconsolat🙁😪

Mult doritul Martisor

La o ora dupa ce am postat pe blog au inceput contractiile semn ca bebelul meu vroia sa imi dea emotii facandu-ma sa cred ca o sa vina pe 29 februarie insa a ascultato pe mami lui si a venit pe lume pe data de 1 martie la ora 01.18 min. Suntem bine sanatosi. Ii multumesc lui Dumnezeu zilnic pentru darul minunat ce il tinem in brate zi de zi. Tine-l Doamne sanatos pe copilul nost' frumos!Te iubim David Marian! Esti totul pentru noi!

Viitoare mami de baietel / Baby loading....99%

ecografie 20 saptamani talpite mici

39 de saptamani. inimioara noastra

Sunt emotionata, nerabdatoare si tematoare. Maine bebelul meu face 40 de saptamani in burtica. Nu ma gandeam ca o sa fie asa frumoasa aceata perioada si ca o sa am o sarcina usoara, fara probleme . Ma temeam mereu ca o sa-l pierd, ca o sa nasc mai devreme, imi faceam atatea paranoie si film mentali. Cred ca toate gravidutele au trecut prin asta. Ajunsa aici nu pot decat sa-i multumesc lui Dumnezeu ca a fost alaturi de mine toata aceasta perioada si ma incred in El ca ma va ajuta sa nasc cu bine un baietel sanatos. Mi-as dori sa vina maine pe lume, ar  fi cel mai frumos Martisor primit de la viata plus ca nu mai am rabdare. Daca trece de 40 iar

 imi fac mii de ganduri. 

Abia astept sa te nasti, sa-ti sarut pielea finuta. Sa-ti  sarut ochii. manutele, piciorusele pe care le-am simtit zi de zi cand te jucai in burtica. Te simt si acum puiutul meu, cu inimioara aproape de a mea nu am fost niciodata singura, tu esti forta si curajul meu, minunea mea si din clipa cand o sa te nasc si pana am sa mor vei fi mereu Copilul meu, Cel mai de Pret, Viata si Sufletul meu.
O sa urmeze o alta etapa si mai frumoasa, chiar de va fi greu tu meriti orice sacrificiu.
Mami si tati sunt nerabdatori sa te stranga la pieptul lor si sa nu-ti mai dea drumul niciodata.


Fiinta mica si plapanda
Te port in pantec, in suflet si-n gand
Nascut din dragoste curata, din sacru legamant
Esti minune si dar pe acest pamant.
Un inger divin, un fulg de nea
Minunea din viata mea.

Oh, suflet pur, te astept sa vii, in brate sa te tin
Mama sa devin si dorul de tine sa-mi alin.
Erai o speranta, un vis, un strop de rugaciune
Acum esti Totul, esti a mea minune.
Esti cel mai frumos dar de la Dumnezeu
Esti Davidutzul meu!