Cand suntem tineri nu intelegem vorba asta, moartea, dar odata ajuns sus, pe dealul vietii, zaresti coborasul si sfarsitul. O simti atunci cum isi face lucrarea, de parca ai purta in tine un animal care roade. O simti incetul cu incetul, luna cu luna, ceas cu ceas, nimicindu-te, transfigurandu-te. O vezi vopsindu-ti parul in alb, rapindu-ti pielea neteda, muschii, dintii, tot trupul, lasandu-ti doar un suflet deznadajduit, pe care il va lua, de asemenea, in curand.
O vezi atat de aproape incat intinzi des mainile, sa o respingi.
Trupul tau, gandurile, tale, dorintele tale, nu se vor mai arata niciodata.
In ce mai poti sa crezi astazi? Numai moartea e sigura.
Daca am cugeta la toate astea, am privi viata in alt chip. Am intelege ce putina insemnatate au iubirea, banii, gloria.
Dar sa uitam aceste palavre pe care le-ar rosti orice batran si sa traim dupa varsta noastra! Totul ne zambeste, viata ne imbratiseaza cu dragoste. Viata e un miracol, chiar daca un miracol ticalos de scurt.
Totul va trece, lumea va plange, tu vei zambi, sufletu-ti pleaca dar tu nu reinvi!!!
Te vei simti doar rece ...
