Pierdută într-o lume plină de temeri şi neajunsuri, prinsă captivă într-o viată goală şi plină de zbucium apăsător, şi-a conturat o latura misterioasă încarcată de durere. A străbătut drumuri pline de spini şi lacrimi, de durere şi vise neimplinite.
Numai perseverenta cu care a trecut peste toate obstacolele şi primejdiile vieţii, iubirile trăite cu deznădejde şi demnitate, au făcut-o să lupte şi să evadeze din pânza de păianjen a unei existenţe cenusii, marcate de apăsarea sărăciei şi a inconsecventei celor din jur.
"Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul..."
"În ce mă priveşte, când apune soarele mă gândesc: A mai trecut o zi. Încă o zi în care n-am făcut nimic. Iar când răsare soarele, nu ştiu încotro să apuc, pe ce drum trebuie să merg, unde vreau să ajung. Eram sigură că fericirea există undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Că într-o zi voi pune mâna pe ea, aşa cum pui mâna pe o ceaşcă sau pe scoarţa unui copac. Că dragostea este supremul miracol...
(Cella Serghi)
ai mare dreptate ;) frumos de tot
RăspundețiȘtergere