Urasc...Iubesc...

Urasc minciuna, urasc prostia, urasc singuratatea, urasc monotonia, urasc ca trece timpul atat de repede, urasc oamenii dependenti de alcool, urasc oamenii insistenti, urasc oamenii ipocriti, invidiosi si care isi dau aere de superioritate, urasc cand cineva incearca sa se impuna , fara sa asculte pareri, fara sa respecte gustul si opinia celorlalti. Urasc pe cei care isi baga coada si nasul in treburile altora.
Urasc emisiunile regizate pentru ca sunt penibile, urasc Romania si politicienii. Urasc nepasarea si indiferenta. Urasc profitorii.
Urasc fitzele si cluburile. Uras banii pt ca nu sunt niciodata suficienti.
Urasc spitalele. Urasc cimitirele. Urasc inmormantarile.
Urasc faptul ca ma hotarasc foarte greu, ma urasc ca fac lucruri pe care altii le urasc, ma urasc ca pun la suflet orice fleac, ma urasc cand sunt nostalgica.
Urasc pe cei care nu-si iubesc batranii.
Urasc cand e canicula. Urasc iubirile care se sfarsesc. Urasc cand ma trezeste telefonul noaptea sau dimineata.
Urasc persoanele badarane sau vulgare.Urasc persoanele obsedate de ceva sau cineva.
Urasc ca nu suntem respectati. Urasc nedreptatea. Urasc situatia in care suntem noi, romanii si ca ne complacem asa.

Si nu e completa lista dar urasc sa mai scriu ce urasc.
Tu ce urasti?

Iubesc amintirea bunicii mele, iubesc pe parintii si fratii mei, iubesc pe cei care ma iubesc, iubesc copii, iubesc sucurile naturale, iubesc natura, iubesc animalele, iubesc sa citesc, iubesc sa postez pe blog, iubesc adevarul, iubesc oamenii sinceri, iubesc oamenii altruisti, iubesc florile, iubesc surpizele, iubesc fotografiile, iubesc batranii, iubesc vacantele si calatoriile, iubesc muzica buna, iubesc lucrurile de calitate, iubesc ploile de vara, iubesc aerul de munte, iubesc clipele romantice, iubesc veselia.

Iubesc viata chiar daca are si multe parti pe care le urasc.
Tu ce iubesti?

Mi-e sete de iubire

Apa de ti-o cer atunci cand mi-e sete, iubire se cheama. Vreau sa-mi dai buzele tale cand mi-e gatul uscat si mi-s buzele arse si insetate , vreau sa gust stropii de iubire ai ploii care cade peste gura ta. Vreau sa dormim impreuna si sa ma trezeasca mana ta. Sa ma imbratisezi iar eu sa ma prefac ca dorm. Sa imi tin respiratia ca sa nu ma auzi frematand. Iar intr-un tarziu sa ma doboare din nou setea de tine. Sa iti caut buzele in intuneric...


Azi, pur si simpliu, mi-e sete. Ti-as spune sa imi ucizi setea cu tine sau sa dispari pentru totdeauna si sa ramai doar o senzatie, dar simt ca nu pot face asta.
Am ajuns să traiesc cu tine intr-o lume a mea unde suntem fericiti, puternici si e foarte multa linişte...

In realitate mi-e doar Sete, dar degeaba beau...

Pânza de păianjen

Pierdută într-o lume plină de temeri şi neajunsuri, prinsă captivă într-o viată goală şi plină de zbucium apăsător, şi-a conturat o latura misterioasă încarcată de durere. A străbătut drumuri pline de spini şi lacrimi, de durere şi vise neimplinite.

Numai perseverenta cu care a trecut peste toate obstacolele şi primejdiile vieţii, iubirile trăite cu deznădejde şi demnitate, au făcut-o să lupte şi să evadeze din pânza de păianjen a unei existenţe cenusii, marcate de apăsarea sărăciei şi a inconsecventei celor din jur.

"Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul..."

"În ce mă priveşte, când apune soarele mă gândesc: A mai trecut o zi. Încă o zi în care n-am făcut nimic. Iar când răsare soarele, nu ştiu încotro să apuc, pe ce drum trebuie să merg, unde vreau să ajung. Eram sigură că fericirea există undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Că într-o zi voi pune mâna pe ea, aşa cum pui mâna pe o ceaşcă sau pe scoarţa unui copac. Că dragostea este supremul miracol...

(Cella Serghi)

Poveştile ploii

Picăturile de ploaie care îmi bat în geam au fiecare câte o poveste. Ascult neterminate poveşti în nesfârşite limbi necunoscute şi nemaiauzite. Sunt poveşti scrise cu apă, incolore, pe care le descifrezi cu inima. Sunt poveşti pe care dimineaţa le va şterge cu braţul său de întâmplări lumeşti.

Ziua ezită să plece, noaptea nu a venit încă. Pe geam stau scrise nume şi locuri şi-s desenate chipuri. Sunt adormită dar am toate simţurile treze. Mă plimb de mână cu ploaia pe străzi murdare, ea mi-e prieten de nădejde, plânge odată cu mine , mă hrăneşte cu vise şi mă îndeamnă să le scriu în cuvinte.

Suntem irecuperabili?

Eu la concluzia asta am ajuns. Numai reinventat poporul roman mai are sanse de supravietuire. Suntem disperati cu totii dar respiram aceeasi neputinta de a mai schimba ceva. Cea mai importanta este atitudinea mentala fata de situatia critica, dar am renuntat sa luptam si deci, nu mai avem sanse de supravietuire...

Nu am cerut sa ne nastem aici, ne-am trezit pur si simplu pe acest pamant.Si da, "nu ne-am nascut in locul potrivit"

Ţine-mă de mână

Ia-mă de mână şi ţine-mă bine, ţine-mă strâns, nu-mi da drumul ! De fiecare dată când vei avea nevoie de ajutor sau doar vei dori să mă faci fericită, ţine-mă de mână. Eu nu îţi voi da drumul niciodată ! Când sunt pierdută, mâna ta mă ţine, când sunt tristă, tu eşti acolo pentru mine.
Mai ramai puţin cu mine, şi mai ţine-mă de mână, până când ne va găsi iar
Răsăritul...Mă ţin de mâna ta şi caut liniştea ,mă trezesc cu lumina zilei...mă mângâie o adiere de vant...imi păzesti piciorul să nu cad...mă ţi de mână să nu mă rătăcesc...
Îţi zâmbesc oftând senin:
„Ah iubitul meu mă ţine…Nu te-oi părăsi nicicând!"

Oricum

"Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti…
Iartă-i, oricum.


Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…
Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela…
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi…
Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi…
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns…
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu…
N-a fost niciodata între tine şi ei, oricum"

Maica Tereza

Singura si trista :-(

Am crezut ca prin scris o sa-mi alin sufletul dar m-am inselat pentru ca sunt din ce in ce mai trista. Nu am prieteni sau cel putin ma intalnesc sau vorbesc rar cu ei. M-am plictisit de lume si poate si de mine. Ma simt singura, nu reusesc sa comunic, sunt doar eu cu mine. Si tot singura tre sa-mi revin!
De ce sa am pretentia de a avea pe cineva langa mine? Nu am dreptul sa cer nimanui sa ma ajute. Oricum nimeni nu ma intelege mai bine decat ma inteleg eu insumi. De ce sa ma rog eu de altii? Sa se mai roage si altii de mine...
Eu m-am pus de multe ori in locul lui pentru a intelege ceea ce simte sau vrea dar el pe mine nu ma intelege. Pur si simplu vorbim limbi diferite sau nu vorbim deloc. E vina mea ca sunt prea sensibila si dificila si ca nu reusesc sa ma fac inteleasa.
Mai mereu am crize de singuratate...Sunt vinovata de situatia asta in care a am ajuns si nici nu vreau sa se mai straduieasca nimeni sa ma inteleaga chiar daca sufar ca nu am pe cineva care sa stie sa imi fie prieten fara sa-i spun...

Ceva superb pe muzica lui Gheorghe Zamfir

Oamenii sunt rai hai sa-i facem sa fie mai buni!